Evenimente
Viața școlii se orânduiește solemn între două momente mult așteptate: Festivitatea de deschidere a unui nou an școlar și Festivitatea de premiere de la încheierea cursurilor. Asemenea anotimpurilor, acestea se repetă în viața elevilor și a dascălilor, până când lucrarea lor împreună devine măsura educației.
Între coperțile regale ale celor două festivități se adună de-a lungul anului școlar sărbători mari și mici, prăznuiri și serbări de hram, târguri și lansări de carte, toate exprimând crez în Frumusețe și Adevăr, toate semnând hronicul Evenimentelor LTSTI.