Munca și sensul vieții

Fiecare dintre noi are vocația sa proprie, misiunea sa proprie în viață, de a duce la îndeplinire o anumită sarcină care se cere împlinită. De aceea, niciunul dintre noi nu poate fi înlocuit și viața lui este irepetabilă. Așadar, sarcina fiecăruia dintre noi este pe atât de unică, pe cât de unică este oportunitatea lui de a o împlini.

Credeți că medicina este o profesie de vocație?

Dr. Magdalena Budișteanu: Medicina este o meserie grea, pentru care trebuie să te pregătești intens și toată viața, să fii pregatit ca toată viața vei avea de învățat, că nu te oprești niciodată din învățat; nu poți să o practici, dacă nu ai pasiune.
Munca este foarte importantă pentru formarea omului si, dacă ne uităm în istoria omenirii, omul prin muncă s-a dezvoltat; munca ajută foarte mult la dezvoltarea intelectuală și

emoțională, si dacă observăm de-a lungul timpului, prin tot ce a creat omul în evoluția sa a fost prin muncă. Este important să faci ceea ce iți place, ceea ce ți se potrivește, si atunci cu siguranță și realizările vin alături de muncă. E foarte important să ai și satisfacția muncii, să ai rezultate concrete din munca ta, nu doar să muncești de dragul muncii!

Cum v-ați hotărât să urmați această profesie?

Dr. Magdalena Budișteanu: De mic copil am fost genul studios și muncitor, mi-a plăcut întotdeauna să învaț, să studiez, să citesc foarte mult, mi-a placut partea aceasta de a cunoaște cât mai multe lucruri. În momentul când am decis să fac medicina, la 14 ani, a trebuit să-mi aleg liceul, și m-am focalizat pe domeniul acesta. Specializarea am ales-o în anul doi de facultate, după ce am învațat anatomia sistemului nervos, atunci am știut că vreau să fac neurologie, ulterior, m-a fascinat și genetica, fiind parte importantă în domeniul neurologiei, în special a neurologiei pediatrice în care lucrez, și am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le împletesc pe amândouă. În prezent, am și o formare în genetică, lucrez la Institutul Victor Babeș la laboratorul de genetică, în domeniul

neuro-geneticii și îmbin cauzele neurologice cu cele genetice ale bolilor neurologice. Lucrurile au venit în viața mea întâmplător, asa-zis întâmplător, sigur, nimic nu e întâmplător, dar însoțite și de o muncă asiduă. În spatele tuturor realizărilor este foarte multă muncă. Am simțit ca asta este drumul și într-o secundă am ales să fac medicina. Când am fost să aleg specializarea, gândul meu a fost să mă îndrept spre neurologie adulți, dar exact înainte de a alege am văzut neurologia pediatrică, și am optat mai degrabă pentru ea, era primul an în care era reprezentată în Romania, până atunci era neuropsihiatrie infantilă și, cu siguranță, n-aș fi optat pentru aceasta. Doream să fac neurologie.

Dr. Bogdan Budișteanu: Încă din adolescență am fost foarte pasionat de citit, citeam foarte mult, literatură franceză, litaratură rusă, mai mult clasici. Dupa care, am devenit pasionat de psihologie si mi-au cazut în mână și niște cărți de psihiatrie. Pe la 16-17 ani, citeam și cărți de psihologie care mi s-au părut pasionante, care făceau o analiză psihologică a personajelor literare. Dostoievski si Balzac au fost importanți pentru mine și i-am citit cu foarte mare plăcere. Am fost crescut într-o familie în care a existat întotdeauna dorința de a-i ajuta pe cei din jur; sora mea mai mare intrase deja la medicină și am luat decizia să urmez medicina. Nu m-am gandit atunci că o să fac psihiatrie sau psihiatrie infantilă, dar

întotdeauna am rămas cu gustul acesta pentru lectură, pentru psihologie până la sfârșitul facultății, mai ales după ce am facut stagiul de psihiatrie, care mi s-a părut fascinant. Ideea era că exista doar neuropsihiatrie, ceea ce n-aș fi făcut… Nu poți să pui psihiatria într-o pătrățică, este foarte greu de conceptualizat, tocmai asta este si farmecul, că este și parte de medicină, dar are legatură și cu psihologia și cu multe alte domenii conexe. E foarte complex, trebuie să ții cont chiar și de realitățile sociale, de felul de a fi al oamenilor. Fiecare caz este unic în felul lui si trebuie găsită o modalitate de a rezolva problema, de a-l ajuta.

Cum ati ajuns la psihiatria pediatrică?

Dr. Bogdan Budișteanu: Mi s-a părut ceva nou, că este mai interesant decât psihiatria de adulți, m-am gândit că, fiind copii, îi poți ajuta mai mult decât pe adulți, când lucrurile sunt

deja de multe ori oarecum formate. Mi-am zis că e o provocare și că este un domeniu interesant.

Ce anume vi s a părut greu de învațat în perioada de studiu?

Dr. Magdalena Budișteanu: Noi când am dat examenul la medicină, aveam trei materii: fizică, chimie și biologie. Acum lucrurile s-au mai simplificat, din fericire pentru elevi. Mie personal, fizica mi s-a parut mai complicata, asta pentru ca nici nu am avut vreun profesor cu care să rezonez, dar materia se putea parcurge, sigur unde nu ai o dragoste asa mare, compesezi prin muncă, trebuie să ai o motivație puternică…

Noi am prins sistemul învățatului “cuvânt cu cuvânt” din carte și corectat “cuvânt cu cuvânt” din carte. Acum este stil grila, trebuie doar să încercuiești. Am fost la un liceu unde pregătirea începea din clasa a IX-a pentru toate cele trei materii și eram ținuți în priză, participam la olimpiadele respective, făceam ore suplimentare, ne pregăteam intens.

Dr. Bogdan Budișteanu: Pentru mine cel mai greu a fost cu biologia, deoarece a fost dificil să învăț cuvânt cu cuvânt, ca pe o poezie. Adica, bun, chimia mi se părea logică, fizica mi se părea logică, dar foarte greu mi-a fost să învăț cuvânt cu cuvânt biologia. Chimia mi-a placut foarte mult, deoarece am avut un profesor foarte bun, care m-a chinuit foarte mult, îmi dădea 40-50 de probleme de pe o săptămână la alta și era extrem de pretențios.

În momentul când am dat examenul, am luat cea mai mare notă la chimie, dar dincolo de astea, dacă mă sculam la ora 3 noaptea, recitam chimia, tocmai datorită acestui om care a fost extrem de sever și care m-a împins foarte mult la muncă.Țineam foarte mult la el, deoarece a fost o personalitate din toate punctele de vedere: ne vorbea despre

Cum se îmbină abordarea medicală a suferințelor psihicului cu acceptarea și mărturisirea credinței?

Dr. Bogdan Budișteanu: Este delicat. Sunt tot mai mulți dintre cei care suferă și care găsesc un sprijin în credință, în Dumnezeu; când ajungi în anumite condiții este un sprijin foarte puternic. Evident, că depinde de deschiderea și de cerințele celor care vin la tine, de modul în care pun ei

problema poți să le dai anumite răspunsuri care să-i ajute. Acum vorbesc din punct de vedere filozofic, pur filozofic, s-a ajuns, cel putin in societatea contemporană, că viața să nu mai fie atât de importantă, din păcate.

Ce poate să fie mai important decât viața?

Dr. Bogdan Budișteanu: Vedeți… s-a pornit de la o idee de eutanasie, să-i eutanasiem pe cei în vârstă care suferă, după care începem să eutanasiem, să extindem foarte mult, și s-a ajuns la copii. Nu stiu, eu rămân un pic perplex… în momentul

în care ai terminat facultatea, ai facut un jurământ al lui Hipocrate, care spune că trebuie să aperi viața. Eu încerc, pe cât posibil, să le vorbesc despre valoarea vieții și despre frumusețea vieții și să le dau un strop de speranță.

Dr. Magdalena Budișteanu: Eu am foarte mulți copii cu boli genetice și unele foarte grave. Pot să vă spun, că doar una sau două mame au spus că, dacă știau dinainte, ar fi făcut avort, în rest, nici o mamă nu s-a plâns vreodată că a nascut copilul cu problema aceea genetică. Ba din contră, am avut mame care atunci când copilul a murit din cauza bolii au facut chiar depresie si au fost afectate de decesul copilului, mame foarte dedicate copilului, unele chiar optimiste, doar știind ca

viața poate fi scurtă pentru copilul ei, mame care se bucură de orice progres pe care-l face copilul, Poate unele își găsesc sensul vieții când se dedică creșterii acelui copil. Sunt foarte mulți oameni credincioși, eu personal vad foarte multe familii care cred în Dumnezeu și se bucură de orice stare de bine a copilului și acceptă ceea este, fără să cârtească sau să considere că mai bine n-ar fi fost…

Dr. Bogdan Budișteanu: Am rămas întotdeauna uimit de dragostea și sacrificiul părinților, mai ales ale mamelor, te impresionează într-adevar, sunt anumite cazuri în care vezi că îți aduce un copil care nu este foarte bine, apoi o vezi pe mama

care se zbate…se zbate, și, la un moment dat, peste câțiva ani, copilul e bine. Deci cumva, optimismul si implicarea mamei au fost fundamentale. Nu poți să rămâi pasiv în fața lucrurilor acestea...

Dr. Magdalena Budișteanu: De obicei, mamele sunt cele care iși dedică viața unui copil cu probleme.

Ciocârlii pe sârmă și Educația în echilibristică

Dr. Magdalena Budișteanu: Familia și școala trebuie să facă muncă de echipă și să încercăm să-i ajutăm pe copii să traverseze cât mai bine perioada aceasta, să luam situația ca atare, să nu problematizăm foarte tare în fața copiilor pentru

că ei sunt mai vulnerabili la aceste schimbări; dacă ne văd pe noi agitați și îngrijorati, n-o sa le dea o stare de bine, Altfel, cu teamă, cu isterie, cu frică, nu reușim să rezolvam nimic.

Și totuși, frica și agitația se fac prezente…

Dr. Magdalena Budișteanu: Școala on-line e mai complicată decât cea de la școală, mai ales copiii mici au nevoie de ajutor, sa fie coordonați, să fie sprijiniți la anumite teme, este necesar ajutorul familiei si echilibrul de acasa. Profesorii să încerce să-și facă orele cât mai ușor de înțeles în condițiile acestea de on-line. Adică materia trebuie sistematizată, realizată în așa măsură, încât copilul să înteleagă

în maniera de on-line. Sigur că și pentru profesor este un lucru inedit, dar mai important este acum calitatea decât cantitatea. Puțin, dar bine consolidat…

Așa consider, eu predau la facultate și încerc să fixez lucrurile practice, studenții primesc exerciții, iar eu port un dialog în permanența cu ei.

Dr. Bogdan Budișteanu: E foarte delicat, nu pot spune că lucrurile care s-au întâmplat anul aceasta nu au lasat urme, mulți sunt afectați și asta se vede, trebuie să găsim modalitățile de a face față, că este on-line, că este fizic, nu avem ce să facem, că nu poți să schimbi tu lucrurile, dar tu poți să fii foarte serios în ceea ce faci. Mai ales la adolescenți există: lasă că facem mâine…lasă că… Într-adevăr există o ispită când ești on-line să iei lucrurile mai ușor (…) Este comoditatea care, să zicem, este naturală. Dar se pierde relația elev-profesor. Lipsește contactul cu profesorul, care este foarte important, este un contact imperfect, să zicem, dar trebuie recuperat,

trebuie găsite strategii de a menține această legătura vie. Profesorii să facă într-un anumit mod să capteze atenția elevilor, aceștia să fie serioși în ceea ce fac, să găsească modalități să mențină legătura individual, cu un telefon, să întrebe. Trăim în teamă și, din punctul meu de vedere, contactul cu familia și scoala este foarte important, revine sarcina părinților și a profesorilor să risipească aceasta teamă, adica ei trebuie să fie ca un teren solid, cu o atitudine interioară optimistă, să poată da încredere copilului și să-i spună că lucrurile merg bine.

Dr. Magdalena Budișteanu: Familia trebuie să fie un suport de bază, până când copilul o ia pe drumul lui, nu numai șapte ani, sigur că drumul e lung. Și la școală și la liceu, copilul are nevoie de suportul familiei, de o familie cu principii sănătoase, de o familie echilibrată. Este important.

Situații ca aceastea au fost foarte multe de-a lungul istoriei, numai câte războaie a avut țara noastră și bănuiesc că nici în

timp de război, școala nu se desfășura în condiții optime…depinde mult și de noi, nu ne spune nimeni cum și ce să-i învățam pe copii, ce să le spunem. Aici depinde de noi și de profesori. Bine, este situația asta, hai să scoatem din ea ce se poate mai bine. Să facem lucrurile, ca la sfârșit, să le fie si copiilor bine ca au trecut de perioada aceasta, ca au capatat niste cunostinte care sa le fie de folos, sa mearga mai departe.

Ce i-ați spune unui elev care are deja în inimă să urmeze medicina?

Dr. Magdalena Budișteanu: Pentru un copil care dorește să facă medicina este mult mai ușor acum decât pe vremea noastră. Dacă are în inima asta, l-aș încuraja să încerce să afle mai mult, să discute cu un medic ce înseamnă medicina, cum trebuie să învețe, ce presupune această meserie și să se apuce la modul serios de învățat pentru a urma acest drum, care este

un drum greu, dar foarte frumos. Eu zic că este una dintre cele mai frumoase meserii și care îți oferă niște satisfacții deosebite, atunci când vezi ca un om a venit la tine cu o problema și a plecat sănătos. Ai satisfacția că ai fost de ajutor!

Dr. Bogdan Budișteanu: Este o meserie foarte frumoasă, dar trebuie să vezi daca ți se potrivește, dacă ai înclinații spre ea, iar în momentul în care te-ai hotărât, trebuie să fii foarte

ferm, deoarece presupune multă muncă, presupune să ai vocație pentru ea. Dacă nu există chemare, mai bine nu… Satisfacțiile se obțin prin muncă!